vineri, 30 octombrie 2015

Delaco devine bestseller

Mai este vreun român care să nu știe ceva despre Delaco? Mai este cineva care să nu fi încercat brânzeturile Delaco? Să nu-mi spuneți acum că aveți intoleranță la produsele lactate, fiindcă asta nu e o scuză pentru a nu cumpăra cea mai pufoasă brânză pentru cei dragi!

Și pentru că am văzut cu toții că produsele Delaco au creat isterie în rândul milioanelor de fani din România dar și din Diaspora, acum urmează să așteptăm cu sufletul la gură lansarea oficială a romanului Viața cu Delaco.



Dar să vedem cum se termină mai întâi de toate povestea lui Toni Delaco. Autorul romanului mai sus amintit a fost ridicat de DNA potrivit unor surse brânzibile credibile. Desigur că faptul că a fost prins cu niște valize pline cu cașcaval nu reprezintă probe solide la dosar. Totuși legea din România a permis procurorilor să emită un mandat de arestare pentru cel mai mare fan brânză din România.

După primele 24 de ore de arest Toni Delaco a putut să-și vadă fiul. Toni Jr i-a făcut cea mai frumoasă declarație pe care un fiu i-o putea face tatălui său în acele momente.

Tati te iubesc cum iubesc brânza Delaco pe pâine!


După ce a ieșit de la vorbitor Toni Jr a făcut câteva declarații reprezentanților presei care erau prezenți într-un număr destul de mare.

- Tati a scris deja romanul Viața cu Delaco pe care vă invităm să-l cumpărați și să-l lecturați cu plăcere începând de săptămâna viitoare. Între timp am să vă dezvălui câteva pasaje care cu siguranță vor face deliciul cititorilor:
Fiind flăcău brânzeturi degustam și recitam poeme de amor, să prind o mândră-n șură s-o iubesc și să-i degust din sân bun lăptișor.
Și o iubeam sub clar de lună vie și galbenă de-un cașcaval mai pal...
Și prima brânză pufoasă și fină pe care am degustat-o mi-a declanșat dragostea la prima degustare. Era dragostea pe care i-o purtam de la prima înghițitură. Și totuși lipsa experienței mi-a fost fatală că nu am putut să-i spun decât că brânza ei este mai fină decât minciunile fine pe care NASA le îndrugă vânătorilor de extratereștri. Nu știu ce a înțeles dar declarația mea a fost un eșec total. Dar brânza Delaco pe care mi-a dat-o să o gust încă mai are gust pe limba mea cea păcătoasă.


- Noi vă mulțumim pentru susținere și vom rămâne la înălțime precum mirosul cașcavalului nostru Delaco. Vă iubim!

Așa să ne ajute Dumnezeu să avem un mare fan brânză eliberat cât mai curând și să ne poată semna romanele Viața cu Delaco la lansarea oficială!

Articol scris pe masa din bucătărie pentru competiția Superblog. Atenție, miroase a brânză Delaco!

Cum arată botezul perfect?

Taina botezului, așa cum o cunoaștem din religia creștin ortodoxă, presupune participarea la o slujbă specială, în care unul sau mai mulți bebeluși sunt botezați, adică devin creștini. Există un ritual întreg legat de această taină a botezului, așa cum ne-o arată Biserica, dar unele obiceiuri diferă de la o zonă geografică la alta.

La taina botezului îmi place cel mai tare când nașa dă copilul mamei lui și îi spune: „Mi-ai dat un păgân, îți dau înapoi un creștin”. Pentru mine aceste cuvinte reprezintă finalul unei etape importante în viața unui om, chiar dacă el nu este conștient de acest lucru. Este un prim nivel pe care îl trece un bebeluș în viața sa de om. De acum se supune unei religii și binele va începe să încolțească în inima sa. Dar această etapă este completată cu succes de un alt ritual care de cele mai multe ori se întâmplă la petrecerea de după. Apariția ursitoarelor este un moment deosebit care nu trebuie trecut cu vederea așa ușor. Trebuie să-i oferim acestui moment atenția cuvenită.


Botezul perfect este cu ursitoare


Este bine de știut că ursitoarele dau importanță botezului și creează o poveste deosebită, avându-l în prim plan pe pruncul abia botezat. Scena realizată de ursitoare profesioniste nu va fi uitată de cei care vor lua parte la un astfel de ritual. Pruncul va fi ursit și va primi cele mai de preț daruri pe care le poate oferi cineva. De obicei darurile cele mai de preț nu sunt materiale ci reprezintă calități ideale pe care orice om ar vrea să le posede în sufletul său.


Un prunc înconjurat de frumoasele ursitoare îmbrăcate ca niște zâne, va fi înzestrat cu cele mai frumoase calități. Înțelepciune, bunătate, dărnicie, iubirea semenilor, fericire și bucurie sufletească, ambiție, dar și noroc. Toate aceste daruri oferite de usritoare se află de fapt în fiecare dintre noi și au nevoie doar să fie activate, în cazul în care acest lucru nu se întâmplă cumva în mod obișnuit.

Ursitoarele dau importanță botezului, iar acest lucru se vede și pe camerele de filmat care înregistrează de obicei orice mișcare, oirce moment din cadrul unei ceremonii de botez și a unei petreceri de după. Îmi aduc aminte că la ultimul botez la care am participat, am fost plăcut surprins să văd cum ursitoarele oferă atenție tuturor copiilor prezenți la eveniment. Recunosc că în acele momente și mie mi-ar fi plăcut să fiu copil și să cred cu tărie că dacă ursitoarea îmi va spune că voi fi el mai fericit om exact asta se va întâmpla cu mine peste ani și ani.


Relația om-găină, studiu de caz

Se dă filmulețul de mai jos:

Acum să ne imaginăm scenariile posibile

  1. Relația dintre găină și om este una de durată. Copilul, în cazul de față, iubește animăluțele de prin ograda lui sau a bunicului și animăluțele îi întorc iubirea înzecit. Găina asta parcă exagerează totuși.
  2. Găina urmează să fie sacrificată. Într-un moment de compătimire copilul o cheamă la ea și îi urează drum bun pe lumea cealaltă.
  3. Găina vrea să-l facă gelos pe cocoșul care se uită cu ind la toată scena.
  4. Găina e actriță și joacă perfect un rol de revedere sau cine știe, poate de bun rămas.
  5. Afară e frig și cei doi se încălzesc.
Oircare ar fi adevărul, această scenă îmi aduce aminte de vreo două găini pe care le-am avut pe la țară pe la bunici. Erau la fel de deschise în relația cu omul, dar totuși nu dădeau impresia că vor să mă îmbrățișeze ci doar că stau la mângâiat.

miercuri, 28 octombrie 2015

Cana cu mesaj motivațional

Să-mi spune-ți vă rog dacă mesajele motivaționale au vreun efect în cazul vostru. Ei bine, în cazul meu funcționează. Știți de ce găsim obiecte personalizate cu mesaje motivaționale? Pentru că funcționează! Asta e vorba lui Paul Ardeleanu, un Speaker motivațional pe care ar fi bine să-l ascultați măcar o dată în cadrul unui seminar.

Acum două zile am ajuns pe în premieră pe într-un magazin online ce comercializează căni, cești, dar și băuturile pe care oamenii le savurează cel mai des dintr-o cană. Dar nu cafeaua sau ceaiul mi-au atras atenția în acest magazin. Cănile lucrate handmade și care pot fi și personalizate după bunul plac al cumpărătorului; ele m-au impresionat! Și să vă spun și de ce!



Acum câteva luni când lucram în Jersey și mă simțeam epuizat și singur pe acea insulă, fără a înțelege prea bine limba vorbită în jurul meu, am avut ocazia să beau dintr-o cană în interiorul căreia scria „You can do it because you are strong!”. Am continuat să beau din aceeași cană zi de zi, indiferent că băutura savurată era cafea, lapte sau ceai.

Sursa imagine: Google images


Revenind la magazinul de căni vizitat de mine, sentimentele m-au copleșit și mi-am adus aminte de perioada grea din Jersey de care am trecut  mai ușor datorită unui mesaj dintr-o cană. Motivul pentru care am tresărit emoțional s-a datorat unei căni care este inscripționată în interior și care se găsește pe rafturile virtuale ale magazinului de căni. În România nu am mai văzut până acum căni inscripționate în interior, dar acolo în Jersey mai toate cănile aveau câte o inscripție în interior pe care o descoperi treptat în timp ce băutura din interiorul cănii scade.

Sursa Imagine: magazinuldecani.ro

Și pe lângă această cană care mi-a trezit amintiri, mi se mai par destul de geniale cănile pufoase, îmbrăcate cu vestuțe (așa le zic eu) pe care le poți cuprinde în mână fără să le apuci de codiță. De fapt eu așa obișnuiesc să beau dintr-o cană și chiar mi s-ar potrivi o cană îmbrăcată așa frumos. Și îmbrăcămintea, ca și cana poate fi personalizată după bunul plac de către client. Mi se pare un avantaj bun al acestui magazin online că oferă libertate totală în personalizarea unui produs. Asta arată profesionalismul și probabil o tehnologie bună de personalizare a produselor sale.

Sursa Imagine: magazinuldecani.ro

Și ca ultimă remarcă asupra unui magazin online orientat către cerințele și nevoile clientului, amintesc ideile de cadouri care constau în pachete de cană+cafea sau cană+ceai și care pot fi personalizate după bunul plac.

Pentru mine știu deja ce voi comanda. Cana pufoasă cu mesaj în interior. Dacă interiorul știu deja cum va arăta (Yes, you can do it, you are strong) vestuța croșetată va fi inscripționată cu alt motiv care mă reprezintă. La acesta din urmă am timp să mă mai gândesc, așa că deocamdată închei acest articol participant la Superblog cu o comandă pe magazinuldecani.ro .

luni, 26 octombrie 2015

Lucrurile banale sunt mai importante decât par

Iubește cineva cauciucul? Nu prea văd mâini ridicate! Ce-i drept nici eu nu-l iubesc și nici voi nu vă dați în vânt după el. Dar ar trebui dacă nu să-l iubim, măcar să-l prețuim așa cum se cuvine. Cunosc totuși pe cineva care dă cauciucului ceea ce i se cuvine. Vorba aceea: „Să-i dăm cauciucului ce e al cauciucului.” Sau parcă era ceva cu Cezar. În fine, cunoștința asta a mea care prețuiește cauciucul, poartă numele de Elastimpex. Cam de vreo 20 de ani tot lucrează cu el și îi oferă tot atât de multă atenție pe cât oferă o mamă copilului ei.

De fapt Elastimpex România este responsabil cu așezarea cauciucului în locul potrivit acolo unde oamenii au mai multă nevoie de el. Așa se face că o mare parte din cantitatea de cauciuc de care ne folosim, trece mai întâi pe la Elastimpex. Astfel ei reușesc să creeze benzile de cauciuc pe care le vedem la casele de marcat ale supermarket-urilor, benzile transportoare formate din plăci din cauciuc care ne preiau și ne aduc bagajele în aeroport, benzile de alergare din sălile de fitness, etc.



Dar ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista cauciucul și nici tehnologia prin care s-ar fabrica acesta? Cu ce am înlocui acest material pe cât de banal pe atât de esențial în viețile noastre?

Am putea folosi material textil în locul cauciucului pentru benzile de alergare din sala de fitness? Probabil că da, dar nu știu dacă aderența acestora ar fi la fel de bună.
Am putea folosi plasticul pentru benzi transportoare la casele de marcat? Probabil că da, dar plasticul este mai rigid și nu ar da nici același randament și nu ar avea nici aceeași durabilitate.

Sunt multe obiecte în viața noastră pe care le ignorăm sau cărora nu le oferim atenția cuvenită. De aceea sunt de părere că emisiuni precum How it's made sunt adevărate „gale de premiere” ale acestor invenții sau pur și simplu ale acestor obiecte în sine. În imaginile de mai jos puteți vedea cum începe povestea cauciucului natural.




Dacă mă credeți sau nu, după ce am vizionat câteva sezoane din această emisiune genială și foarte folositoare pentru cultura generală sau pentru curioși, am început să fiu mai atent cu gestionarea obiectelor din jurul meu. Indiferent cât de neînsemnate ar fi acestea, pentru fabricarea lor se parcurge un drum lung și în unele cazuri sute de oameni lucrează pentru a fabrica un banal elastic pe care-l folosim să prindem banii în teancuri, sau o bandă transportoare care deservește în cele din urmă milioane de oameni.

Am scris acest articol pentru Superblog.

duminică, 25 octombrie 2015

Prietenul la nevoie se cunoaste

Chiar daca incidentul nu a fost pe bune, parca nici repetitia nu a stricat. Iata cum un caine curajos pune prietenia mai presus decat teama de inec. O lectie buna de urmat pentru orice om!

Pe mine aproape ca -a lasat fara cuvinte catelul din clipul de mai jos, asa ca va las si pe voi sa va dati cu parerea.


Chó là bạn :)

Posted by Pho on 16 August 2015

vineri, 23 octombrie 2015

Cum miroase fericirea noastră?

Ridicați două degețele dacă o cunoașteți pe Katy Perry sau dacă măcar ați auzit de ea. Nu vă întreb întâmplător asta. Fata asta este neprețuită. Este talentată și iubită de milioane de oameni din întreaga planetă. Farmecele ei nu sunt numai cele de care abuzează orice femeie ca să sucească privirile bărbaților. Din când în când se joacă de-a vrăjitoarea și amestecă tot felul de ingrediente nepotrivite din care scoate imposibilul.

Cum a apărut parfumul Mad Potion by Katy Perry?


Asta a făcut într-o noapte când a reușit să scoată din pălăria ei  magică parfumul Mad Potion. Pusese în pălăria magică luna, stelele, niște zaruri și o pisicuță. A trimis parfumul direct în vitrina parfumeriei Coty ca să ne bucurăm și noi de miresmele magice.

Cred că și noi oamenii obișnuiți putem fi fantastici uneori și chiar ne putem juca de-a vrăjitorii. Și dacă aș vrea să mă joc cu niște ingrediente magice pentru a obține un parfum desăvârșit, atunci aș adăuga toate ingredientele care îmi aduc fericire în viața mea. Să fie o minge de baschet, să fie un joc de șah, să fie un borcan de dulceață de vișine și o bicicletă de viteză.

Probabil că va ieși o esență interesantă numai bună de pus în parfumeria Coty alături de alte branduri celebre. Sunt convins că va fi un parfum cel puțin la fel de bun precum un parfum Katy Perry, chiar dacă va fi realizat de un vrăjitor de mâna a doua ci nu de o vrăjitoare divă precum Katy Perry.

Parfumul meu va fi de esență tare, răcoritor și mentolat, magic și copilăros, lasciv și senzual, tandru și romantic, seducător și colorat. Va fi un amalgan de arome care se vor împreuna într-un imens sărut plăcut de întreaga lume.

Las o mostră în acest articol scris pentru Superblog și sper că poțiunea mea vă va face fericiți și pe voi.

miercuri, 21 octombrie 2015

Un vis dincolo de pasiune

Întrebat fiind de Banca Transilvania ce aș face cu 5000 de euro, dacă i-aș avea pe un card de cumpărături (Star Card), m-am oprit pentru un moment ca să-mi desenez în minte răspunsul. Dar înainte de a răspunde efectiv la întrebare, am nevoie să vă spun o scurtă poveste cu deznodământ mai puțin fericit.



În luna mai a anului 2015 am riscat totul pe o carte. Urma să efectuez un împrumut de bani pentru a pleca din țară. Nu împrumutul era partea cea mai rea a poveștii ci faptul că acolo unde urma să merg nu aveam un job gata stabilit ci trebuia să caut unul fără a cunoaște foarte bine limba respectivă. Insula Jersey pe care am călcat cu gândul la o viață mai bună m-a primit cu brațele deschise. Dar ajuns acolo pe insulă am fost atins de veștile proaste venite din țară. Antrenorul echipei favorite de baschet își dăduse ultima suflare imediat după ce câștigase titlul de campion cu echipa sa. La scurt timp doi tineri din Ploiești, pe care clubul de baschet CSU Asesoft îi ajutase financiar (prin campaniile de strângere de fonduri organizate), își dădeau ultima suflare. Colac peste pupăză sponsorul principal al echipei își retrăgea susținerea financiară. Echipa mea favorită era în colaps. Eu nu puteam face nimic și nimeni nu părea capabil să rezolve problema. O echipă născută pentru a fi campioană era în moarte clinică. Tot ce era de făcut era să sperăm că trecerea în neființă a antrenorului și a celor doi tineri vor fi jertfe suficiente pentru renașterea echipei. Speranțele au fost spulberate curând. Totul s-a năruit și echipa s-a destrămat. A rămas doar ecoul, amintiri de diamant și ECO †††.


Arhiva personală. Fanionul inscripționat
 cu trofeele câștigate de CSU Asesoft Ploiești.
5000 de euro de la Banca Transilvania merg la...

Revenit pe pământ românesc mi-aș dori să pot pune umărul la renașterea unei echipe din propria-i cenușă. Mi-aș dori ca pasărea Phoenix să renască în acest caz în orașul meu și să aibă penele alb-albastre. Și mi-aș dori să aud iarăși versurile vechiului imn: „Și iar ne ridicăm, hai Asesoft! Luptăm și câștigăm, hai Asesoft!”.

Așadar acum știu ce pot răspunde la întrebarea de mai sus. În urma trecerii în neființă a echipei preferate, palmaresul acesteia a trecut în posesia unei echipe, CSM Ploiești, care joacă în divizia a doua și care este lipsită de suport financiar. Mi-aș dori să am 5000 de euro pe care să-i pot investi în performanța acestor copii care luptă din răsputeri pentru a readuce Ploieștiul pe prima scenă a baschetului românesc. Aș investi acești bani pentru dotarea cu echipamente sportive pe care le-aș putea achiziționa chiar și în rate fără dobândă de la eMAG cu ajutorul Star Card de la Banca Transilvania. Asta în cazul în care nu aș plăti toți banii odată, pentru a-i redirecționa în diferite achiziții. Programul de loialitate al Star Card-ului oferit de Banca Transilvania este unul orientat către nevoile clientului. Astfel clienții care cumpără din magazinele partenere prin intermediul Star Card, pot primi puncte Star cadou. Fiecare punct Star este egal cu 1 leu.

Revenind cu picioarele pe Pământ aștept o minune din partea celor care au deja banii aceștia la dispoziție și vor să-i investească în viitorul și performanțele unor jucători ce pot călca pe urmele idolilor lor în baschet.

Chiar dacă îmi place baschetul, nu am să arunc acest articol la coș ci am să-l las aici drept dovadă că cel puțin un om a crezut în revenirea baschetului de calitate în Ploiești. Ca să fie și mai credibil, înscriu acest articol în competiția Superblog.

duminică, 18 octombrie 2015

Solutii anticriză

Dragi colegi și prieteni, v-am convocat în această ședință lungă și obositoare pentru a vă pune în fața unei reforme la nivelul companiei din care faceți parte. După cum bine știți criza economică taie în carne vie în toată lumea iar în acest moment se pare că ne afectează în mod direct și pe noi. Sunt profund dezamăgit că am ajuns în această situație iar ceea ce vă voi spune ar trebui să ne unească mai tare sau să ne dezbine marea familie care s-a creat aici în ultimii ani.

Acum mai mult ca oricând trebuie să tragem toți la aceeași căruță pentru că nu aș vrea să fiu nevoit să reduc personalul sau salariile. Astăzi am avut onoarea de a mă întâlni cu o echipă de auditori energetici Enermed Impex. Mi-au oferit alternativa perfectă pentru păstrarea salariilor și salariaților la aceleași cote. Dar pentru asta am nevoie de voi toți. Vreau să fim un întreg și să continuăm să ne dezvoltăm personal. Profesionalismul care ne-a caracterizat până acum nu trebuie să aibă de suferit ci să se ducă pe culmile cele mai înalte.


Iată cum vom obține împreună un certificat de performanță energetică, menit să reducă cheltuielile factorilor energetici.


  • Un expert termografie din cadrul echipei de auditori mi-a recomandat să izolez termic sediul în care ne desfășurăm activitatea. Asta va aduce o economie substanțială iar investiția va fi amortizată în cel mult doi ani.
  • Ferestrele vor sta închise atât timp cât este nevoie. Trebuie să păstrăm cât mai mult temperatura optimă în interiorul clădirii atât în sezoanele reci cât și în cele calde.
  • Aparatele de iluminat, ventilatoarele, aerul condiționat, calculatoarele, aparatele electrice și cele electrocasnice, și orice alte consumatoare de energie electrică, vor fi deconectate sau oprite în momentul nefolosirii acestora. Chiar și pentru câteva minute în cazul surselor de iluminat sau altor surse de consum ce sunt acționate prin simpla apăsare a unui comutator.
  • Vă rog folosiți apa atât cât aveți nevoie fără a face risipă și fără a exagera.
  • Departamentul de curățenie să fie atent la ușile de acces. Le vreau închise și mă voi asigura personal că acestea dar și ferestrele sunt suficient de etanșe încât să nu înlesnească transferul termic cu exteriorul.

Acestea fiind spuse îmi doresc să văd schimbările pe care le-am cerut implementate cât mai rapid, char începând de astăzi. Sunt sigur că vom reuși să păstrăm salariile la același nivel și nu vom pierde niciun membru al familiei noastre.

Și acum dragilor hai înapoi la treabă! Avem de recuperat niște fonduri cheltuite în mod neașteptat și asta o putem face numai prin muncă. Prin aceeași muncă pe care voi o prestați în mod exemplar și pentru care eu vă plătesc salarii peste nivelul pieței. Vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut până acum în companie, pentru implicare și dăruirea de care ați dat dovadă și pentru rezultatele excelente pe care sunt convins că le vom obține luptând împreună în continuare.

Am scris acest articol pentru Superblog iar acum voi stinge lumina pentru că am niște economii de făcut. Ne vedem cu bine!

vineri, 16 octombrie 2015

Personalizăăăm tricouri!

Când mă gândesc la personalizări de obiecte îmi vine în minte de fiecare dată un nume. Un om. Un tip pe care-l cunosc de pe plaja din Eforie Nord. Vinde porumb fiert dar are potențial de one man show. Spune că îl cheamă Gică și vinde porumb fiert de ani de zile, cam de când am văzut eu prima dată marea.

Ce îl face atât de special în ochii mei? Faptul că se pricepe atât de bine să improvizeze încât l-aș vedea mai degrabă pe o scenă de stand up comedy decât pe o plajă drept vânzător ambulant. Gică are nevoie de numai câteva clipe pentru a pune cap la cap cuvintele și a fabrica o rimă plină de haz, o rimă și o glumă care te vor da pe spate. Exact cam așa se întâmplă și cu multe tricouri personalizate de tshirts.ro. Mesajele pe care le transmit acestea sunt cu totul și cu totul inedite și colorează zâmbete pe fața celor ce le privesc.

Mesaje amuzante pe tricouri personalizate


Probabil că oricine adoră să zâmbească atunci când vede un tricou personalizat al cărui mesaj este menit să schimbe starea de spirit a celor din jur. Iată câteva modele pe care le propune magazinul de tricouri personalizate online.

1. Esti drăguță!
Adevărul e că mesajul ăsta este de-a dreptul amuzant. Chiar și cei ce sunt anti-manele ar trebui să zâmbească la vederea mesajului.

2. Deși cunosc acest mesaj de câțiva ani nu mă pot abține să nu zâmbesc de fiecare dată. Este genul de mesaj care nu moare niciodată
 3. Nici mesajul ironic de pe un tricou ca cel de mai jos nu va trece de receptor fără a-i lăsa acestuia un zâmbet larg.

Ca o concuzie finală vă pot spune că oamenii care sunt în spatele acestui magazin de tricouri au idei bune și sub munca lor tshirt.ro are șanse să se dezvolte frumos și să prindă la public.

Dacă aveți propriul mesaj pe care vreți să-l imprimați pe un tricou îl puteți împărtăși tuturor pe pagina de facebook a magazinului tshirt.ro sau direct pe site.

Eu deja am câteva mesaje inspirate din lozincile lui Gică. Sunt convins că voi reuși să stârnesc sute de zâmbete în fiecare zi în care voi purta tricoul.

Acest articol participă la Superblog.


miercuri, 14 octombrie 2015

Când părul crește unde vrea el, ai nevoie de o rugăciune

De câțiva ani aștept să îmi crească barba să îmi pot schimba look-ul cu ajutorul părului facial. Nu am avut parte nici de barbă nici de mustață deși am ajuns la vârsta de 27 de ani. Am însă suficient păr pe picioare încât să simt nevoia să scap de el la anumite perioade de timp. Motiv pentru care am scris poezia următoare, inspirat fiind de proba pusă la cale de Total Pro Beauty în cadrul competiției Superblog.



M-am rugat la Doamne-Doamne ca să-mi crească păr mai mult
Că voiam și eu o barbă ca să par matur și cult.
Doamne-Doamne mi-a răspuns că poate se mai gândește
Dar dacă-l mai enervez, o să-mi crească solzi de pește.

Nu am vrut să îl mai supăr și-am mai așteptat un an
Însă dup-atâta vreme păr pe față tot nu am.
Revenit-am cu-ntrebarea: „Cât Doamne să mai aștept?”
Vreau și eu o mustăcioară să par mai inteligent.

Am văzut eu prin „cărțoaie” scriitori cu deasă barbă
Păunescu, Eliade, Iorga, Pleșu, Ion Creangă...
Unu' și-unu', toți de seamă au avut păr în comun
Eu ani am vreo 24 și de păr sunt încă spân?


 
 

Iaca Domnul s-a-ntristat că răbdare n-am avut
Și mi-a dat păr pe picioare, pe tot corpul, pân' la gât
Uite-acum am o dilemă: Ce să fac cu-atâtea fire?
O să-ncerc o epilare să fac stratul mai subțire.

Am acum vreo 27. Sunt o mulțime de ani.
De vreo doi și jumătate tot arunc „părul pe bani”.
„Bani pe păr” am vrut să spun și să-mi fie cu iertare,
Că încep să o iau razna când aud de epilare.

N-am mustață, n-am nici barbă nu dau semne că-s bărbat,
Însă dulapul mi-e plin cu kituri de epilat.
Nu vreau părul pe picioare însă-l vreau mai mult pe față,
Lumbersexuali le spune celor ce au barba creață.

Dacă de mine-aveți milă și pe față aveți păr
V-aș ruga să faceți schimbul cu al meu de pe picior.
Dacă totuși nu găsesc niciodată doritorii,
Sper să îmi găsesc remediul împotriva epilării.

Știu că TPB e primul când vorbim de epilare
Și ajută pe oricine. Scrie asta și-n ziare.
Și la Superblog se știe cine este TPB
Că ne-a dat epilatoare pe bază de IPL.

Poezie scrisă special pentru concursul Superblog și pentru proba propusă de magazinul online Total Pro Beauty.

luni, 12 octombrie 2015

Sunt doar o ștampilă...

Mi-am adus aminte că scriam versuri în copilărie și am zis să mai încerc ceva cu ocazia aceasta când Colop își dorește să afle cu ce fel de ștampile ne identificăm. Probabil că pe ștampila mea scrie „visător” dar cred că e valabilă mai degrabă din cauză că aș dormi tot timpul decât datorită faptului că aș avea idealuri bine stabilite în viață. A ieșit ceva, inspirat puțin dintr-un articol al superbloggeriței Alina Gheorghe care ne învață într-un articol pe blogul ei Litere Stacojii, cum să ne deschidem un PFA. 

Versurile sunt scrise cumva în genul celor din poezia El Zorab scrisă de George Coșbuc, o poezie care îmi este foarte dragă și n-am s-o uit nici mort.

La Superblog participând
Îți simți degetele tremurând 
Și-ncepi să scrii și nu te lași
Că vrei să fii printre fruntași
Și nu renunți nici mort.

Dar când Colop pune ștampila
Iar ție ți s-a stins lumina
Nu te salvează nicio pilă 
Și nu poți să îți plângi de milă
Că dai peste deadline.



Dar eu am planul stabilit
Și nu știu cum s-a nimerit
Să îmi deschid un PFA 
Cum ne-a arătat Alina
Din Grupul Superblog.

Pe blogul ei a scris, să știi,
Cu literele stacojii 
Cum îți poți face PFA 
Cam de la Z(et) până la A
Așa ne-a învățat.

M-am apucat de alergat
Și prin oraș am tot umblat 
Din ușă-n ușă batăuș
Ca o ștampilă full de tuș
Așa s-a întâmplat.

Am copiat actele toate 
Cam două mii și jumătate
N-am avut niciun ajutor 
Ca ștampilă copiator
Eu m-am asemuit.

Dar coana Mița din ghișeu
Mi-a ridicat-o la fileu
Așa de tare-am înjurat
Ștampila cu scandal i-am luat
Și acte-am ștampilat.

Ștampila-politician să știți,
O folositi când îi mințiți.
Din drum de vor să te oprești,
Voi s-o întoarceți ca la Ploiești
C-așa vă fac și ei.

Ștampila cetățean perfect
I-o dau Alinei. E corect!
Că a avut răbdare frate
Și-a scris rețeta ca la carte
„Cum obții PFA.”

Acum lăsând birocrația
Mie mi s-a umplut hârtia
Revin la Superblog în joc
Mă simt o Ștampilă noroc
Și poate-am să câștig.

vineri, 9 octombrie 2015

Poveste cu Gerovital Tratament Expert

Întrebare de 100 de puncte:

Știe cineva din ce operă literară face parte următorul fragment?

Trecând mâna prin părul ei blond și delicat la atingere i se păru că atinge un înger. Își închise ochii și încercă să viseze. Lângă el dormea un înger cu părul blond dar el își dorea mai mult de atât. Dorea să fie parte dintr-o poveste. Așa că își lipi pleoapele și se cufundă în visare. În câteva clipe a început să viseze. A văzut-o în vis pe iubita lui cu părul de aur pe un piedestal înalt. Era înconjurată de lumină albă, caldă și de două copile îmbrăcate în alb care aveau grijă de părul ei. Îi spălau părul cu șamponul anticădere de la Gerovital. Tratamentele din gama recent lansată, Gerovital Tratament Expert, -- o gamă inovatoare dedicată îngrijirii complete a părului -- erau aplicate pe părul frumos și sănătos cu o atenție deosebită.

Era tratată ca o prințesă iar lui îi plăcea să o admire. Nu se sătura de imaginea aceea. În cele din urmă copilele începură să-i pieptene părul lung. Apoi ritualul continuă cu împletirea părului. Cosițele rezultate semănau cu spicele de grâu în lumina soarelui. Produsele de tradiție de la Gerovital își făcuseră bine treaba. Stătea uimit și se uita la scena fecioarei lui împletite precum la o eclipsă de soare. Nu clipea de teamă să nu piardă vreun moment. Pentru el era cel mai deosebit moment din clipa în care o întâlnise și până atunci. După ore bune de așteptare iubita lui își întoarse privirea către el. Era mai frumoasă ca niciodată. Era mai frumoasă ca nimeni alta. Era neprețuită. Era o comoară mai scumpă decât orice comoară pe care o putea găsi. Nu s-a putut abține și într-un moment se așeză în genunchi în fața ei. Nu conta că nu era pregătit să o ceară de soție. Avea încredere că dragostea pe care i-o poartă ei se reflectă și dinspre ea către el. A reușit să-i spună atât: „Vreau să îmbătrânim împreună!” și buzele lor se contopiră într-un imens sărut.

Dacă știți cumva cine este autorul care a scris basmul acesta, vă rog să îmi spuneți numele lui! Are de la mine un premiu care constă într-un set Gerovital Tratament Expert care conţine: o bucată ser cu efect No-Frizz, o bucată şampon regenerant, o bucată mască regenerantă, o bucată ser vârfuri despicate.

Acest articol participă la Superblog2015.

miercuri, 7 octombrie 2015

Prima noapte din următoarele o mie și una de nopți

Se spune despre cafea că aduce multe beneficii organismului dacă este consumată moderat și nu în exces. Se mai spune că te ține treaz dacă o bei seara. La unii funcționează la alții nu. Pentru mine puterea cafelei de a mă ține treaz are o altă conotație.


Am rămas cu ochii în laptop în timp ce savuram cafeaua. S-au oprit pe detaliile unei cafetiere Arzum Okka din magazinul MarketOnline.ro care avea și un preț atrăgător pe lângă specificațiile interesante. Cum din fiecare ceașcă de cafea îmi doresc să primesc maximum de aromă și savoare, este clar că trebuie să iau în calcul metoda prin care ajung la un rezultat dorit. Așa se face că am început să visez cu ochii deschiși și să ajung într-o povestioară despre cafetiera Arzum Okka.

M-am dedeublat în Ali Baba și am schimbat povestea. Sunt Ali Baba cel sărac și modest dar care a descoperit cheia fericirii. Cafetiera Arzum Okka ce redă perfect aroma cafelei la ibric după rețeta reușită de sute de ani. Voi fi un om bogat în viitorul apropiat. Dar 40 de hoți nu-mi dau pace și vor prin orice metodă să-mi fure invenția. S-au autoinvitat în coffee-clubul pe care-l țin în fiecare joi și duminică. Nu știu cum vor să-mi fure proiectul, dar mi-am luat măsuri de precauție. Am angajat o firmă de securitate pe care o voi plăti ulterior din banii pe care îi voi primi pe proiect. Iubesc cafeaua de când mă știu iar faptul că o invenție care pune în valoare gustul cafelei mă va face bogat înseamnă totul pentru mine. Securitatea pe toată perioada testării proiectului meu va fi asigurată de către امنیتی مارجیانا. Asta ar însemna „firma de securitate Morgiana.” Probabil că nu o știți pe Morgiana. Este amanta mea de ceva vreme. Ne-am cunoscut la o cafea neagră acum ceva timp și de atunci „păcătuim” împreună. Dar acest lucru nu va mai continua mult timp. Când voi fi bogat voi putea iubi două femei în mod egal, așa cum religia-mi permite. Asta înseamnă că mă voi lega pe viață de Morgiana, atât timp cât prima mea soție îmi va îngădui asta.
Sursa imagine: https://racoltapetru6.wordpress.com/category/aproape-totul-despre-cafea/

[...] Când ne-am așezat cu toți la masă și am început degustarea cafelei pregătite de cafetiera Arzum Okka, Morgiana a constatat că doi dintre borfașii care au venit  în coffee club nepoftiți au plecat de la masă. Inteligentă, cum o știu, a plecat după ei. I-a găsit pe aceștia ascunși în butoaie, într-o anexă a casei mele. Atunci a folosit cafetiera Arzum Okka pe modul de preparare a două cești de cafea, pentru a umple butoaiele cu cafea fierbinte. Tâlharii au murit opăriți și înecați, iar Mogiana a adus butoaiele cu cafea la coffee club. Ceilalți hoți au început să-și umple din nou ceștile cu cafea direct din aceste butoaie, dar au constatat o mare diferență. Cafeaua avea un gust ciudat pe care nu-l mai întâlniseră niciodată.
Convinși în cele din urmă că invenția mea este sortită eșecului au plecat fără vreo tentativă de tâlhărie.
Câteva luni mai târziu am reușit să-mi vând invenția pe MarketOnline.ro oferind promotii la cafetiere  dintre cele mai bune. 

 Când m-am trezit din visul cu ochii deschiși am constatat că ceea ce am visat eu a conținut urme de adevăr, în special în ceea ce privește aptitudinea cafetierei Arzum Okka de a reda gustul cafelei la ibric. Cafetiera Arzum Okka este un must have pentru orice consumator de cafea de calitate care-și dorește o aromă desăvârșită în ceașcă.


De asemenea am mai constatat că mi s-a răcit cafeaua și că sunt în continuare în aeroport așteptând ora de îmbarcare în avionul către România. Așadar public numaidecât acest articol scris pentru Superblog și poate la mii de metri în aer voi degusta o cafea care să ma poarte pe aripile unei povești cel puțin la fel de frumoase ca Ali Baba și cei 40 de hoți.